Legea Insolventei impune conditii permisive pentru creditorii ce intentioneaza sa introduca cereri de insolventa impotriva debitorilor lor. Acestea se refera la existenta unei creante certe, lichide si exigibile, mai veche de 30 de zile, si avand o valoare ce depaseste pragul de 10.000 de lei, in cazurile obisnuite, si pragul reprezentat de sase salarii medii pe economie, pentru salariati. Salariul mediu pe economie stabilit pentru 2008 a fost de aproximativ 350 euro.
Odata indeplinite aceste conditii ce privesc creantele, creditorul poate introduce cererea de insolventa in fata instantei. Legea Insolventei nu solicita creditorului sa demonstreze insolvabilitatea debitorului sau, ceea ce face ca initierea procedurii insolventei sa fie destul de simpla. Totusi, la solicitarea debitorului, judecatorul sindic il poate obliga pe creditor sa faca un depozit ce reprezinta maxim 10% din valoarea creantei. Un asemenea depozit va fi returnat creditorului, in cazul in care cererea sa de insolventa este admisa, sau poate fi utilizat pentru a acoperi pierderile suferite de debitor, in cazul in care cererea creditorului este respinsa.
Initierea procedurii
Atunci cand este introdusa o cerere de insolventa, debitorul poate solicita instantei aprobarea unui plan potrivit caruia debitorul sa se poata reorganiza, intr-un efort de a-si plati datoriile. Judecatorul poate confirma sau respinge acest plan. Daca judecatorul considera ca cererea creditorului sau a debitorului este temeinica, daca debitorul nu propune un plan de reorganizare, sau daca un asemenea plan de reorganizare este respins, atunci judecatorul va deschide procedura insolventei si va desemna un administrator judiciar, pentru debitorul persoana juridica.
Consecintele principale ale deschiderii procedurii insolventei sunt: suspendarea termenului de prescriptie pentru toate creantele creditorilor; faptul ca nicio penalitate ori dobanda nu se poate adauga creantelor dupa deschiderea procedurii insolventei; debitorul nu isi mai poate administra activitatea, aceasta fiind incredintata administratorului judiciar, desemnat de catre judecatorul sindic. Debitorul trebuie sa depuna toate informatiile si documentele ce atesta situatia societatii, precum bilant, lista a creditorilor, lista a activelor, a conturilor si bancilor utilizate de debitor, precum si orice alte asemenea informatii, catre administratorul judiciar.
Efectele deschiderii procedurii insolventei asupra altor litigii
Incepand cu data initierii acestei proceduri, toate actiunile judiciare ori extrajudiciare privind satisfacerea creantelor impotriva debitorului sau impotriva activelor sale sunt suspendate. Decizia privind deschiderea procedurii trebuie comunicata tuturor instantelor in jurisdictia carora se afla sediul debitorului, asa cum este acesta inregistrat la registrul comertului, precum si tuturor bancilor la care debitorul detine conturi deschise. Mai mult, dupa deschiderea procedurii, administratorul judiciar trebuie sa-i notifice pe toti creditorii care sunt inregistrati in documentele contabile ale debitorului si sa-i informeze pe acestia in legatura cu termenele pana la care ei trebuie sa-si inregistreze propriile creante impotriva debitorului in fata instantei.
Efecte asupra actelor incheiate de debitor
Toate actele si corespondenta emise de debitor, de administratorul judiciar oride lichidator trebuie sa includa, in limbile romana, engleza si franceza, urmatoarea expresie: “in insolventa”, “in insolvency”, “en procédure collective”. Judecatorul sindic poate decide ca administrarea debitorului sa nu mai fie efectuata de catre debitorul insusi, ci de catre administratorul judiciar, care poate sa solicite judecatorului anularea actelor incheiate de debitor, daca acestea au fost incheiate in frauda drepturilor creditorilor intr-o perioada de 3 ani anterioara datei la care a fost initiata procedura insolventei.
Riscuri privind deschiderea procedurii insolventei, in scopul recuperarii de creante
Asa cum este mentionat mai sus, unii creditori utilizeaza aceasta procedura a insolventei, chiar daca nu detin informatii suficiente privint insolvabilitatea debitorilor lor, insa doar in scopul de a-i determina pe acestia sa-si plateasca datoriile. Totusi, dupa o analiza temeinica a situatiei economice a debitorului, se poate dovedi in cele din urma ca debitorul se afla totusi in insolventa si este deci incapabil sa-si achite toate datoriile, existand astfel riscul pentru creditori ca acestia sa nu-si mai poata recupera creantele de la debitorii lor.
Astfel, dezavantajul major al procedurii insolventei este faptul ca sumele de bani colectate din vanzarea activelor debitorului sunt deseori insuficiente spre a acoperi creantele tuturor creditorilor. Administratorul judiciar va efectua un inventar al tuturor activelor debitorului si poate, in baza deciziei creditorilor aprobata de judecator, sa vanda aceste bunuri, iar incasarile rezultate vor fi distribuite creditorilor si vor fi utilizate spre a acoperi costurile determinate de aceasta procedura.
Legea Insolventei stabileste ordinea in care sunt satisfacute creantele creditorilor. De exemplu, sumele obtinute prin vanzarea activelor ce fac obiectul unor garantii vor fi achitate catre creditorii in favoarea carora respectivele garantii au fost constituite si, numai dupa satisfacerea acelor creante, sumele ramase, daca acestea mai exista, vor fi distribuite catre ceilalti creditori. De asemenea, creantele apartinand institutiilor publice ori creantele salariale au prioritate fata de cele ale altor creditori. Un alt dezavantaj este durata mare a procedurii insolventei, care poate fi si de cativa ani.
Creditorii ar trebui sa fie constienti de faptul ca Legea Insolventei nu a fost creata ca un instrument juridic in scopul recuperarii creantelor. Dimpotriva, o cerere de insolventa ar trebui introdusa in instanta numai atunci cand exista suficiente informatii privind incapacitatea debitorului de a plati creante certe, lichide si exigibile ale creditorilor sai. Creditorii ar trebui sa aiba in vedere faptul ca interesul lor direct este acela de a-si recupera creantele si, in cazul in care ei deschid procedura insolventei, aceasta poate obstructiona capacitatea debitorului de a-si continua activitatea si, in consecinta, poate face imposibila recuperarea creantelor de catre creditori.
Concluzii
Intr-o economie in rapida schimbare, in care blocarea resurselor financiare ale unei societati in incercari esuate de recuperare a creantelor pe cale amiabila inseamna de fapt blocarea intregii activitati a unei asemenea societati, cele doua proceduri urgente prevazute de legislatia romana instituie mecanisme rapide, in baza carora creditorii isi pot recupera creantele in mod eficient si efectiv. Astfel, creditorii sunt cei care trebuie sa efectueze alegerea adecvata intre procedurile diferite reglementate de legea romana, in baza circumstantelor ce particularizeaza cazul lor, dar si pe baza unor informatii corecte si a unei consilieri adecvate.
Preluat de pe:
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu