Poate cel mai important lucru la aceasta dezbatere
consideram ca este rezonanta si impactul atat mediatic dar si individual
provocat la nivel national de univ. Spiru Haret. Subiectul este de asemenea de
o importanta majora, tinand cont ca prin nerecunoasterea sau neeliberarea diplomelor
de licenta, o buna parte din studentii Spiru au fost vatamati in interesele
proprii, fie ca a fost vorba despre o crestere salariala, o ierarhizare sau
continuare a studiilor post universitare.
Raspunsul Ministrului Educaţiei, Ecaterina
Andronescu,care a anunţat, că toate diplomele de la Universitatea “Spiru
Haret”, indiferent de programul sau forma de învăţământ urmată, rămân
valabile până la clarificarea totală a situaţiei de la instituţia de învăţământ
superior, vine ca o surpriza pentru toti cei care asteptau un raspuns ferm din
partea ministrului si in niciun caz o amanare a situatiei déjà
perpetuate.
Ministrul Educatiei a precizat, într-o declaraţie de presă, că
printr-un act normativ va fi cu siguranta remediata situaţia
individuală a absolvenţilor de la Universitatea
“Spiru Haret” care necesită o asa zisa revalidarea a diplomelor. Aceasta
revalidare pentru ca toata lumea sa o intelega si sa o perceapa la nivelul si
importanta ei, inseamna un nou examen pe care ar trebui sa il sustina acesti absolventi
care nu au nicio vina ca au sustinut un examen de licenta trunchiat.
Toate
diplomele obţinute în cadrul prevăzut de lege, respectiv al programelor şi
formelor de studii, autorizate sau acreditate, sunt valabile, iar absolvenţii
nu vor susţine nicio probă de validare”, a declarat ministrul Educaţiei.
Partea cea mai buna, pentru studentii acestei
institutii este ca cei care vor sa li se recunoasca studiile si se considera
vatamati de catre Ministerul Educatiei, care si-a pus de asemenea antetul
aceste diplome dar si ale Universitatii, care a organizat programele de
studiu, pot da in judecata atat Universitatea Spiru Haret dar si Ministerul
Invatamantului, pentru rezolvarea situatiei.
Preluat de pe:
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu