vineri, 8 martie 2013

Licenta la spiru haret



De altfel in ultima perioada au aparut tot mai multe grupuri de studenti USH care s-au unit tocmai pentru castigarea drepturilor lor.  Ministerul Educatiei recunoaste diplomele absolventilor inmatriculati in anul I in perioada 2005-2008 insa acesti studenti nu au inca eliberate aceste diplome.La nivel de interese, studentii au fost prinsi intre cele doua institutii, a ministerului cat si a universitatii.Cele doua institutii isi paseaza reciproc vina, iar singua solutie pe care o are absolventul este chemarea in judecata.”USH spune ca, desi Ministerul recunoaste aceste diplome, nu a eliberat tipizatele necesare  iar Ministerul spune ca a trimis aceste tipizate”. Dupa cum am precizat si mai sus, fiecare si-a propus ca la terminarea facultatii fie sa se angajeze intr-un loc mai bun, fie sa promoveze in scara ierarhica sau sa-si continuie studiile  postuniversitare. Prin acest deficit sa-l numim de diplome, Spiru Haret a intervenit impreuna cu Ministerul Invatamantului in sfera relatiilor sociale referitoare atat la increderea in institutia de drept a statului dar si cea a invatamantului particular, fiindca, exista persoane care au fost chiar concediate pe motivul ca au fost urcate pe scara ierarhica, iar postul de unde au plecat s-a desfiintat, insa prin nerecunoasterea acestor diplome angajatorii, atat cei din sistemul privat cat si cei din sistemul de stat au aplicat legea dupa ureche eliberandu-i din functie pe cei ce au avut diplomele eliberate de aceasta unitate de invatamant superios. “Daca exista o oarecare problema la locul de munca, se poate  depune plangere pe de-o parte la Spiru Haret, sa  elibereze diploma, si pe de alta parte la Minister, sa fie recunoscute diploma. Daca nu se  vor recunoaste aceste diplome, pe mai departe dupa ce se parcurge aceasta procedura prealabila se  introduce o cerere de chemare in judecata la instanta competenta, asta fiind  singura sansa a studentilor.





Preluat de pe:

 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu